Resurse
Introducere
O resursă reprezintă entitatea care produce telemetrie, descrisă prin intermediul atributelor de resursă. De exemplu, un proces care produce telemetrie și rulează într-un container în Kubernetes are un nume de proces, un nume de pod, un namespace și, eventual, un nume de Kubernetes deployment. Toate cele patru atribute pot fi incluse în resursă.
În backend-ul tău de observabilitate, poți utiliza informațiile despre resursă pentru a investiga mai bine comportamentele relevante. De exemplu, dacă datele de tracing sau metricile indică o latență ridicată în sistem, poți restrânge investigația la un anumit container, pod sau Kubernetes deployment.
Dacă utilizezi Jaeger ca backend de observabilitate, atributele de resursă sunt grupate în fila Process:

O resursă este asociată unui TracerProvider sau MetricProvider în momentul
creării acestora, în timpul inițializării. Această asociere nu mai poate fi
modificată ulterior. După asocierea resursei, toate span-urile și metricile
produse de un Tracer sau Meter al furnizorului respectiv vor avea asociată
aceeași resursă.
Atribute semantice cu valori implicite furnizate de SDK
SDK-ul OpenTelemetry furnizează anumite atribute în mod implicit. Unul dintre
acestea este service.name, care reprezintă numele logic al serviciului. În mod
implicit, SDK-urile atribuie valoarea unknown_service acestui atribut. De
aceea, se recomandă setarea explicită a acestuia, fie în cod, fie prin variabila
de mediu OTEL_SERVICE_NAME.
În plus, SDK-ul furnizează următoarele atribute de resursă pentru a se
identifica: telemetry.sdk.name, telemetry.sdk.language și
telemetry.sdk.version.
Detectoare de resurse
Majoritatea SDK-urilor pentru diferite limbaje de programare oferă un set de detectoare de resurse care pot identifica automat informații despre resurse din mediul în care rulează aplicația. Printre detectoarele de resurse uzuale se numără:
- Sistem de operare
- Host
- Proces și mediu de execuție
- Container
- Kubernetes
- Atribute specifice furnizorului de cloud
- Și altele
Resurse personalizate
Poți defini și propriile atribute de resursă, fie în cod, fie prin setarea
variabilei de mediu OTEL_RESOURCE_ATTRIBUTES. Dacă este cazul, utilizează
convențiile semantice pentru atributele de resursă.
De exemplu, poți specifica numele
mediului de deployment
folosind deployment.environment.name:
env OTEL_RESOURCE_ATTRIBUTES=deployment.environment.name=production yourApp
Comentariu
A fost utilă această pagină?
Thank you. Your feedback is appreciated!
Please let us know how we can improve this page. Your feedback is appreciated!